Te simti singur in propria ta viata,
Renasti din nori si devii ceatza,
Esti ca o picatura din ploaia numita lume,
Iti urmezi calea fara ca nimeni sa te aline.
Te lovesti de pamant,
Miile de stropi din tine cunosc doar un cuvant,
Ura pentru toti ce te-nconjoara
Ca ei nu mai stiu sa vada ce-i in tine, profita, dupa te doboara.
Cazi usor, lovesti pamantul cu a ta umbra,
Te ridici si iar iti aduci aminte ca realitatea e sumbra.
Inveti doar sa visezi ca intr-o zi, cineva,
Iti va da mult visatele aripi si vei putea zbura.
O alta picatura ce cade din acelasi nor,
Acea picatura ce-ai cunoscut-o intamplator
Si o vrei si o strigi cu atata dorinta
Pentru ca stii ca e cea mai buna fiinta.
Ii vezi doar umbra caci se arata rar,
Vorbesti cu ea, dar iti raspunde in mod bizar,
Iti arata, dar nu-ti spune ce simte
Si astepti acea zi in care vine sa te alinte.
Si-si va deschide bratele si sufletul in fata ta
Si-ti va lua ura din mintea ta,
Iti va demonstra ca lui ii pasa de tine
Si stie si vrea sa te iubeasca si sa te aline.
El va fi picatura a carei umbra va disparea
Caci va fi chiar ea in viata ta
Si vei stii ca nu ai sperat si asteptat in zadar
Ci doar i-a fost teama ca nu vei vrea si vei reactiona bizar.
sincer nu am cuvinte sa comentez sunt spechless superba ideea de baza aruncata in secret in spatele cuvintelor...
RăspundețiȘtergere