Thoughts...

                A cup of coffee, a cigarette and a chocolate bar.. Always same things, with or without chocolate!

                Umm.. Am vazut azi un film care mi-a placut foarte mult si m-a pus pe ganduri.. Nu ca n-as fi fost deja.

                “Scrisori catre Julieta” sau, dupa numele original, “Letters to Juliet”. Este superb, o comedie romantic foarte simpatica. O sa dau un copy paste unui rezumat, mi-e prea lene sa povestesc!

                “O superbă comedie romantică, Scrisori către Julieta ne poartă către însoritele şi magnificele ţinuturi ale Italiei, acolo unde Sophie (Amanda Seyfried), o tânără scriitoare americană, se bucură de o vacanţă care îi va schimba viaţa pentru totdeauna.

Aflată în Verona, oraşul marilor iubiri şi al legendarilor Romeo şi Julieta, Sophie  este de-a dreptul fascinată de mitul scrisorilor către Julieta, aşa că se hotărăşte să ajute miile de îndrăgostiţi care an de an vin şi cer sfaturi pentru a-şi rezolva problemele sentimentale.

După ce a făcut primul pas şi s-a alăturat unui grup de voluntari, Sophie găseşte o scrisoare rătăcită, veche de 50 de ani. De-a dreptul emoţionată de acest mesaj, tânăra scriitoare pregăteşte un răspuns pe măsură, fără să ştie că scrisoarea ei va atrage o reacţie imediată din partea destinatarei, Claire (Vanessa Redgrave), care va porni într-o aventură spectaculoasă prin Italia, în căutarea iubirii pierdute.

Din acest moment vom asistă la o emoţionantă şi amuzantă poveste despre dragoste, prietenie şi mai mult decât oricând despre destin.”

Sa mai adaug cateva detalii ca sa fie inteles mai mult filmul (nu ca ar mai citii altceva, sa-mi aduc eu aminte cand voi recitii – god, i`m talking to myself nowJ) ). Da, Claire vine in Italia impreuna cu nepotul ei, Charlie, caruia ii era frica sa-si lase bunica in varsta de 65 de ani singura in cautarea marii iubiri. Charlie ajunge la sediul Secretarelor Julietei, cum isi spuneau ele, doar pentru a-i reprosa Sophiei ca din cauza ei a venit bunica sa in Italia. Sophie ii spune ca si-ar dorii sa o cunoasca pe Claire, dar acesta o refuza indignat de faptul ca n-ar fi de ajuns ca a provocat o astfel de reactie, dar Sophie il urmareste, ajungand sa o cunoasca pe Claire. Trecand peste multe detalii.. Claire se duce unde stia ca sta Lorenzo Bartolini, iubirea sa de la 15 ani, dar nu-l gaseste.. Impreuna cu Sophie, fac o lista cu toti Lorenzo Bartolini din zona Sienei si incep sa se duca la fiecare. Dupa ce da peste fel si fel de oameni, inclusiv cineva ii indruma catre un cimitir unde se afla un Lorenzo Bartolini, lucru care pe Claire o intristeaza, ajung intr-un final si la acel Lorenzo. Mai sunt ceva detalii despre Sophie si Charlie. Rece, indiferent, neincrezator, acesta continua sa o condamne pe Sophie pentru toata suferinta lui Claire din cauza faptului ca nu-l gasea pe Lorenzo.

Dupa ce au ajuns la cimitirul unde era inmormantat un oarecare Lorenzo Bartolini, Claire decide ca nu are rost sa mai caute, sansele ca acesta sa fie in viata sau sa il gaseasca sunt destul de mici. In drum spre casa, era o podgorie cu vinul lor preferat si Claire propune sa intre sa deguste. Dintr-o data, ii spune lui Charlie sa opreasca, vazand un baiat despre care isi da seama clar ca este ruda cu Lorenzo. Se duce la el, gasindu-l si pe tatal acestuia.. (partea amuzanta, bunic, tata si fiu, toti trei cu numele de Lorenzo Bartolini!!), unde, tatal ii spune ca acel pe care il cauta Claire este de fapt tatal sau (Lorenzo Senior, sa-i spun.. cel mai in varsta.. doamne, ce confuzie!). Ea vrea sa plece, spunand ca s-a comportat copilareste in tot acest timp, dar, inainte de a apuca sa faca asta, Lorenzo, iubitul sau din copilarie, apare exact ca intr-un film cu printi, pe un cal, oprindu-se diagonal in fata ei cu o privire oarecum uimita. Mai trecem peste cateva detalii, Claire si Lorenzo ajung sa se casatoreasca. Sophie era logodita cu Victor, dar nu era tocmai fericita pentru ca el era tot timpul ocupat, vacanta lor in Italia pornind de la ideea de luna de miere si ajungand la Sophie singura in Verona si Victor cu treburi in alt oras. Incet, incet, Sophie isi da

 seama ca Victor nu e exact ceea ce vrea si, in ciuda timpului impreuna si eventualei foste iubiri dintre ei, decide sa se desparta de el.

                Clasicul intr-un film romantic, Charlie isi da seama ca este indragostit de Sophie atunci cand aceastia se afla la nunta lui Claire si Lorenzo unde, la toast, Claire citeste scrisoarea pe care a primit-o ca raspuns la ceea ce trimisese ea acum 50 de ani.

                Ca incheiere, Lorenzo si Claire sunt fericiti impreuna, Sophie si Charlie ajung sa fie impreuna. Clasicul final al unei comedii romantic!

                Siiiii am povestit toate astea doar pentru a face legatura intre ce ganduri mi-a dat filmul asta.. Ideea se leaga cel mai mult de scrisoarea raspuns a Sophiei catre Claire ceea ce suna cam asa:

               

“Draga Claire,

“ce” si “daca” sunt doua cuvinte inofensive, asa cum orice cuvant poate fi. Dar puse impreuna, unul langa altul au puterea de a te bantui tot restul vietii. “Ce se intampla daca” …

Ce se intampla daca?

Ce se intampla daca?

Nu stiu cum se termina povestea ta. Dar daca ceea ce ai simtit a fost dragoste adevarata, atunci nu este niciodata prea tarziu. Daca a fost adevarat, atunci,de ce nu ar fi si acum? Trebuie doar sa ai curaj sa-ti urmezi inima. Nu stiu ce simti cand apare dragostea precum cea a Julietei,o dragoste pentru care sa-i abandonezi pe cei dragi,o dragoste pentru care sa traversezi oceanul… Dar daca mi s-ar intâmpla mie, as avea curajul s-o urmez. Si Claire, daca nu ai facut-o, intr-o zi sper s-o faci.

Cu toatã dragostea,

Julieta.”

Finalul.. Fosta prietena a lui Charlie, Patricia. La nunta, acesta apare cu o oarecare Patricia. Sophie se despartise de Victor pentru ca realizase ca incepe sa-l iubeasca pe Charlie. Cand vede ca acesta a venit cu Patricia la nunta, nestiind cine este, crede ca este fosta prietena si fuge, simtind nevoia sa plece de langa el. Charlie o vede, fuge dupa ea.. Scena romantica, gen Romeo si Julieta, o gaseste pe Sophie intr-un balcon. Aceasta ii spune ca s-a despartit de Victor, dar vazandu-l cu Patricia, sperantele ei s-au spulberat. Charlie incepe sa rada spunandu-i ca aceasta este de fapt verisoara lui si, replica cea mai semnificativa, “exista doua Patricia pe pamant, verisoara lui si acea pe care a uitat-o complet, dar o singura Sophie”. Normal.. e chiar un final normal pentru un astfel de film unde doua persoane se cunosc, petrec o perioada foarte scurta impreuna, eventual in acea perioada au ceva unul cu celalalt, iar la final, dupa un la fel de scurt timp, realizeaza ca se iubesc cu adevarat.

Bun, din nou, am scris atat de mult doar pentru a clarifica ce m-a pus pe ganduri.

“What if..”. O intrebare care chiar te bantuie foarte mult timp, poate chiar toata viata (asa cum ma bantuie pe mine de ceva timp melodia aia care e superba si devine enervanta!!). Toti facem greseli mai mici, dar si foarte mari in viata, unele pe care le regretam. De ce? Pai sunt doua raspunsuri..

De ce le facem? Pentru ca, daca nu le-am face, nu am invata nimic. Experienta de viata nu consta in varsta, ci in ce ai trait si ce ai invatat din toate. Pe scurt si concret.

De ce le regretam? Pentru ca.. n-am stiut sa invatam cand a trebuit.. n-am stiut sa luam o decizie intr-un moment cheie.. n-am stiut sa ne oprim cand a fost cazul..n-am stiut sa pretuim pe cineva.. sunt prea multe.

Fiecare invata cat poate din fiecare experienta.. Unii prea devreme, unii poate prea tarziu.. Unii se complac in situatie, unii fug de cand a inceput sa fie putin greu..

Nu, nu ma apuc, ar fi prea multe de zis..

In final.. In final.. In final.. As putea spune de multe ori asta, doar pentru ca sunt multe concluziii..

Am facut si eu greseli mai mari sau mai mici in toti acesti 20 de ani.. Unele pe care le regret si acum. Dar “a regreta” nu este un cuvant tocmai potrivit, pentru ca atunci ti s-a parut o decizie buna. Dar nu este un cuvant potrivit pana la un anumit punct, punctul in care ti-o faci cu mana ta!

Poate m-am maturizat prea devreme, poate (sigur) inca mai am multe de invatat.. Dar am invatat sa ma gandesc de doua ori inainte sa fac ceva sau sa iau o decizie, am invatat sa pretuiesc persoanele care merita cu adevarat si sa nu ma mai comport cu rautate, indiferenta, raceala, fata de ele, asa cum o faceam inainte. Am invatat sa raman langa persoanele care imi fac bine, care ma fac fericita, chiar daca uneori simt lipsa unor persoane, dar care mi-au facut mult prea mult rau. Si nu, nu le-am scos din viata mea, pur si simplu am facut in asa fel incat sa fim doar prieteni..

Multumesc tuturor celor care au fost langa mine cand am avut nevoie, multumesc celor care mi-au facut rau, facandu-ma sa invat ceva din felul in care s-au comportat, multumesc prietenilor care au stiut sa-mi dea 2 palme si sa ma trimita la mama cand au vazut ca ma comport prosteste sau ca gresesc si au stiut sa-mi dea sfaturi atunci cand au vazut ca treaba e prea serioasa si n-au cum sa ma opreasca. Multumesc celor care m-au facut sa plang si sa rad. Si in special celor care m-au facut fericita!

Poate sunt o persoana mult prea optimista, poate sper fix atunci cand chiar nu mai am de ce, poate vad de prea multe ori partea plina a paharului, poate sunt exact acea persoana care e tot timpul langa cine are nevoie, incurajandu-l si dandu-i sfaturi, dar care are cea mai mare nevoie de afectiune, iubire, sentiment de siguranta, sentimentul de a avea pe cineva al meu care sa fie langa mine tot timpul..:-) Ar fi atatea de spus..

Ending with..:

“There are two Patricia in this world, the one which is my cousin and the one which i don’t even remember.. but only one Sophie!”

(Thank you, Charlie (actually thanks to the scenarist), for these words..!)